„Bancherul anarhist” este o „poveste a logicii”, așa cum a numit-o Pessoa, scrisă sub forma unui dialog platonic. Interlocutorul bancherului pune întrebări, caută clarificări, exprimă dezacorduri, facilitând în cele din urmă vorbitorul principal să-și dezvolte punctele de vedere. Bancherul își analizează pozițiile, comentează situațiile politice, sociale și economice, își explică alegerile și adesea folosește umorul pentru a-și descrie drumul personal către libertate.

Cartea a fost scrisă în 1922, la cinci ani după Revoluția din Octombrie și la un an după înființarea Partidului Comunist Portughez, o perioadă deosebit de turbulentă pentru țară. De atunci, a cunoscut ediții și traduceri repetate, constituind, alături de Cartea neliniștirii, cele două titluri cele mai cunoscute din opera lui Pessoa. Autorul însuși a inclus-o întotdeauna în planurile sale editoriale, plasând-o în fruntea listelor pe care le-a întocmit pentru publicarea lucrărilor sale.

Parabolă, satiră dialectică, structură exemplară a logicii inductive stricte, Bancherul anarhist constituie, potrivit creatorului său, „un 'grad inferior' al multiplelor versiuni ale personalității sale, deoarece ideile sale sunt diferite de ale sale.”