În încercarea lor de a caracteriza arta, oamenii până la mijlocul secolului al XVIII-lea au urmat credința lui Aristotel și Platon, că mintea este un oglindă care reflectă lumea exterioară - astfel, pentru Platon, arta este oglinda care reflectă obiectele exterioare, este, în alte cuvinte, imitația naturii. Mai târziu, mișcarea romantică a contribuit la stabilirea opiniei că mintea emite propria sa lumină și, prin urmare, arta încetează să mai fie o simplă imitație a naturii, ci își modelează propria imagine mai strălucitoare. Oglinda este imitația, iar lumina este autoactivitatea și expresia subiectului.

Cartea "Oglinda și Lumina", scrisă în 1953, este un punct de referință în literatura modernă și o sursă primară pentru studiul romantismului, contribuind la restaurarea mișcării la cincizeci de ani după respingerea sa de către poeții moderniști ai secolului al XX-lea.

"M. H. Abrams a scris o carte importantă despre istoria criticii literare.."
Rene Wellek, Literatură Comparată

"O carte impecabilă în concepția sa, precum și în execuție. O contribuție semnificativă la domeniile literaturii comparative, istoriei literaturii engleze, esteticii și istoriei ideilor."
Harry Bergholz, Jurnalul Limbii Moderne