Personalitatea lui Dorian Gray este o combinație atât de multor contradicții încât cu greu le putem înțelege. El este bun și în același timp rău; frumos și în același timp urât; impecabil și în același timp teribil de respingător. Cel mai important dintre toate: el este literalmente doi în unul - el este cine este, o existență vie și în același timp un portret, o reflecție vizibilă a sufletului său.
Problema este că Dorian nu este singurul care are o viziune distorsionată asupra frumuseții adevărate. El știe bine că majoritatea oamenilor tind să confunde aparența exterioară cu frumusețea interioară și din acest motiv, în măsura în care poate proiecta o imagine de păcătos în exterior, poate să păcătuiască în voie. Este adevărat că în jurul numelui său circulă zvonuri teribile, dar oamenii care îl cunosc de aproape nu le pot crede. Ceea ce îl menține în mișcare este "imaginea" sa perfectă - el trăiește exclusiv pentru plăcerile fizice și se bucură de avantajele sale estetice proprii.
Dorian găsește cu încăpățânare plăcere în sufletul său inutil și corupt. Nu îl preocupă portretul său pentru că simte vinovăție, ci pentru că se teme că secretul său va fi dezvăluit. Și cel mai înfricoșător secret dintre toate este că problema nu este portretul în sine, ci ceea ce înseamnă pentru Dorian, modul în care el vede portretul. El este pe deplin conștient cât de rău este, dar nu vrea să facă nimic pentru a se schimba. El este fascinat de răutatea sa, iubește răutatea. La sfârșitul romanului, este deja prea târziu - în ciuda aparentei inocențe și a frumuseții incredibile, adevăratul Dorian este ireversibil rău.