Mediul familial este câmpul de conflict în Ioannis Gabriel Borkman. Și în timp ce visul urban al prosperității materiale și al avansării sociale este urmărit, în centrul dramei este recunoscută întrebarea existențială fundamentală: poziția individului - și în special a "excepționalului" - în cadrul societății.
"Simt milioanele închise; simt venele lor metalice, mâinile lor întinse, asemenea crengilor, întinzându-se spre mine... Dar acum, vreau să-ți șoptesc, în tăcerea nopții. Te iubesc! Pe tine!, care ești pe jumătate mort în adâncurile întunericului! Te iubesc, însetat de bogăție pentru viață... împreună cu întregul tău strălucit anturaj de putere și autoritate! Te iubesc, te iubesc!"