Timp de patru secole, parlamentarismul a fost în centrul gândirii politice. A fost o structură organizatorică care asigura limitarea puterii statului și, ulterior, exercitarea acesteia în conformitate cu voința Parlamentului și, indirect, a poporului. Cu toate acestea, în tranziția de la secolul al XX-lea la secolul al XXI-lea, dinamica sa pare să se fi epuizat: identificarea partidului majoritar parlamentar și a guvernului tinde să facă responsabilitatea politică a acestora iluzorie și să submineze obligația lor de a fi responsabili în fața Parlamentului și a electoratului. Mai mult, retragerea statului-națiune ca domeniu de acțiune politică, prevalența aparentă a iluziei neoliberale conform căreia globalizarea va asigura o bună guvernare bazată pe reguli etice imuabile, fac ca reflecția asupra sistemului parlamentar să pară învechită.

Acest studiu deosebit de actual încearcă să exploreze contradicțiile încorporate în parlamentarismul modernității și să lumineze contribuția responsabilității politice la realizarea principiilor democratice. Dacă responsabilitatea guvernului este obiectivul în democrație, sistemul parlamentar face din politicile guvernamentale subiectul unei confruntări organizate și impune compararea acestora cu angajamentele pe care Prim-ministrul și cabinetul său le asumă la preluarea puterii. Guvernarea bazată pe mandatul politic pe care conducătorii îl primesc la numirea lor și reducerea acțiunilor lor la voința poporului garantează autodeterminarea politică, dar servesc și ca o retragere în restrângerea politicii ca metodă de reglementare a relațiilor sociale.