În 1981, mult înainte să înceapă să scrie studiul Despre scriere, Stephen King a decis să analizeze conceptul de groază. Danse Macabre nu este altceva decât o anatomie a groazei, structurată în zece capitole cu o doză solidă de umor și exemple preluate din literatură și cinematografie; de la "Frankenstein" și "Dracula" la "Exorcistul", "Zona crepusculară" și "Copilul lui Rosemary".

Potrivit lui King, romanele, filmele, emisiunile de radio - chiar și benzile desenate - care au groaza ca temă operează întotdeauna pe două nivele. La nivelul de sus se află nivelul terorii, care poate fi atins cu mai mult sau mai puțină măiestrie artistică. Dar la un alt nivel, mai profund, lucrarea de groază este de fapt un dans - o căutare ritmică.

Genul de groază nu este interesat de "mobilierul" civilizat al vieții noastre. Un astfel de gen străbate încăperile pe care le-am mobilat una câte una, fiecare exprimând - sperăm! - caracterul nostru social acceptabil și plăcut deschis.