În afara lui Nikos Kazantzakis, al cărui călătorie la Toledo a luat dimensiuni de pelerinaj spiritual, și Giannis Smaragdis și Vangelis Papathanassiou, niciun alt grec, nici străin, nu a reușit vreodată să pătrundă în esența lucrării lui Domenikos Theotokopoulos. De fapt, abordarea criticilor de artă și a teoreticienilor în fața creației sale transcendentale seamănă cu povestea spusă de Buddha despre Adevăr, pe care l-a comparat cu un elefant, iar căutătorii săi cu bărbați orbi care au încercat în zadar să înțeleagă ce era. Unul a atins trompa, altul piciorul, un al treilea urechea, altcineva coada.

Pentru toți aceștia, corpul de pictură al lui El Greco rămâne o insulă întunecată și misterioasă, o terra incognita, unde fiecare proiectează propriile interpretări, incapabil să vadă imaginea completă și adevărată. Pentru că ceea ce văd nu este altceva decât reflecția sa multiplă și iluzorie pe pânza teatrului de umbre...

Această imagine completă și adevărată este revelată după patru sute și mai mulți ani de către Mimes Tsakonian, înzestrat cu scrisul său minunat, folosind ca baghetă filmul monumental al regizorului cretan.