Viața mea este o mică barcă de pescuit. O mică barcă de pescuit uzată, care are luni de smarald pe catarg și un soare fără pălărie, rebel, ca timonier. O barcă de pescuit fără curs.

"Încotro mergem, căpitane?" mă întreabă timonierul și îmi face cu ochiul.

"Oriunde ne duc valurile!" spun solemn.

Și lunile de smarald de pe catarg izbucnesc ca rodii pe punte. Și soarele rebel fără pălărie abandonează cârma și dansează. Și noaptea se umple cu mii de sori rebeli. Și sufletul meu se umple cu nopți colorate. Se umple cu luni de smarald și păsări de mare. Unde pot încăpea toate acestea în mine? Unde pot fi înghesuite, blestemele? Oricum, ceea ce am realizat cu siguranță este că costumul unei persoane normale nu mi se potrivește. Devin un clovn de fiecare dată când încerc să-l port.

În "Pălăria de paie ruptă," narațiunea lui Alkyoni Papadaki se învârte în jurul unei familii profund disfuncționale, surprinzând cu lirism relații și situații care par extreme, dar există în jurul nostru, iluminând cele mai pure și cele mai întunecate aspecte ale existenței umane.