Este paradoxal cât de puțină lume este dispusă să facă astăzi pentru lucrurile pe care spun că le doresc foarte mult. Nu au încetat să declare că ar dori să trăiască iubirea. Dacă îi asculți mai atent, vei înțelege ce înseamnă cu adevărat: vor ca un sentiment să vină de undeva și să-i înconjoare cu favoruri, cu grijă, cu mângâieri către sinele care le va primi ca și cum le-ar datora din trecut. Așteaptă să fie iubiți așa cum așteaptă să folosească calitățile unui lucru util care se adaugă gospodăriei lor. Aceasta este și confuzia dintre "Îmi place" și "Iubesc".

De aici începe o ofilire care corodează toate sentimentele, gândurile, deciziile. Forțele inerției ar dori să ucidă iubirea și afecțiunea pentru a nu le aminti oamenilor că viața este pregătită să conceapă, dacă doresc, și să lase în urmă unele lucrări. Neputând să-și dorească altceva, umanitatea pare să vrea să îmbrățișeze moartea. Poate ajunge la suicid violent, prin distructivitate. Cu toate acestea, poate merge și către același sfârșit în tăcere, lent, prin mici plăceri. Ce ar putea preveni un astfel de sfârșit ignobil?