Este posibil ca părinții să se enerveze doar pe copiii lor?
Poate dragostea excesivă pentru un copil să fie de fapt o proiecție a propriilor noastre imperfecțiuni?
Poate o mamă să nu simtă dragoste pentru fiica ei? Sau chiar mai rău, să simtă ură?
Ne creștem în cele din urmă copiii exact în același mod în care ne-au crescut părinții noștri, chiar dacă pretindem că nu suntem de acord cu acea metodă?
De ce nu ne putem elibera de "legăturile" în care ne-au înfășurat părinții noștri?
Ne abuzăm copiii pentru că adăpostim un copil abuzat în noi. Vrem ca fiul și fiica noastră să fie excelenți și cei mai buni din clasă cu orice preț pentru că proprii noștri părinți ne-au condamnat la această compulsie.
Suntem autoritari pentru că, în adâncul sufletului, ascundem un caracter foarte nesigur care a experimentat comportamente autoritare din partea părinților în trecut...

Isabelle Filliozat la cea mai bună carte a ei!