O femeie nesemnificativă, neînarmată, lipsită de grație și slabă este oferită drept bufonul nostru pentru că nu știe că este tragică.

Râzând, ea se batjocorește pe sine și ne înșală pentru a nu o batjocori noi. Cu viața ei, apără o altă femeie, pedepsită, care refuză să se apere: mama ei.

În călătoria ei (toată viața ei), din vremurile prebelice până în prezent, trăiește Ocupația, refugierea în capitală, cerșitul, se deghizează pe ea și viața ei. Nu va înțelege niciodată că, apărându-și mama, își însoțește permanent patria umilită, în care trăiește în exil, spunând glume. Unii ar putea chiar să creadă că simbolizează țara ei (țara lor), pentru că ambele au suferit umilințe similare, au un non-viitor similar și fac glume.

Pentru a evita să devină o țintă pentru împușcături, se va diminua și se va ridiculiza pe sine. Se va pregăti pentru răni auto-vătămându-se preventiv în fiecare zi. Dar nimeni nu o va lovi cu pietre. Pentru că nimeni nu i-a observat existența.

Și pentru că nu are pe nimeni al ei (chiar și autorul acestei cărți o abandonează), femeia găsește refugiu în cititorul cărții pentru companie și consolare. Pentru că nimeni nu poate explica o carte. Nici măcar autorul ei. Dar toată lumea o poate citi.

„Mama câinelui” a fost publicată pentru prima dată în 1990 și de atunci a mișcat nu doar publicul cititor grec, ci și iubitorii de literatură bună din străinătate. Capodopera mult tradusă a lui Pavlos Matesis a fost lăudată de criticii interni și globali și a fost inclusă de editura londoneză Quintet Publishing în cele 1001 de cărți ale literaturii mondiale pe care trebuie să le citești înainte să mori (în volumul „1001 Books You Must Read Before You Die”).