Primul foc a fost aprins după victoria completă a armatei în Războiul Civil, în noaptea de 30 august 1949, pe înălțimea Kamenik, apoi în Kiafa, Tsarno și Alevitsa. Întreaga patrie un foc, ca sabia îngerilor și lacrimile. Întreaga patrie un sacrificiu irațional fără făptași și victime. Soldați și gherile, suflete devastate, îngenuncheate, zdrobite de cuvintele false și grandioase.

Angela, Melpo, Ariadne.
Astfel au rămas să privească focurile neputincioase și să-și ia rămas bun în tăcere; forme și destine ale poporului nostru pierdute pe nedrept. Astfel au rămas să se gândească la cei care au plecat și s-au stins; Gianna din Kastoria, Fani din Salonic, Katerina din Atena, Nikos din Epir, Thanos din Tracia.

Astfel au rămas mamele sărace să mediteze și să tânjească disperate, să-și stoarcă interiorul pentru puținul care le-a mai rămas; o imagine, un zâmbet, chiar și un cuvânt. Astfel au rămas să aștepte o întoarcere...

După "Fiicele Uitării" și "Mamele Îmbrățișării Goale," al treilea act în tragedia poporului nostru. O tragedie fără un deus ex machina. Fără niciun Dumnezeu. Fără nicio Milă.