Destinul Atenei a fost paradoxal: un mic oraș cu o grea istorie trecută, uitat de-a lungul secolelor, devine inima unei noi națiuni. În special în cazul Atenei, alegerea capitalei este un act de semnificație decisivă, deoarece marchează ruperea cu lunga dominație otomană. Restaurarea și crearea monumentelor sale, planificarea designului urban, axele și perspectivele exprimă noua sa misiune la intersecția politicii, ideologiei și esteticii.

Ziua de după independența Greciei, Atena a fost mutată în același loc unde s-a născut: a trebuit să fie acolo și în același timp a trebuit să fie inventată. Orașul antic ruinat și îngropat este declarat capitala noului stat de către bavarezi și, sub auspiciile unei Europe revitalizate prin circulația ideilor, artelor și științelor, trăiește începutul renașterii sale și intrarea în modernitate.

Designul noului oraș a fost încredințat arhitecților și inginerilor francezi, germani și greci care au studiat la Paris, München și Berlin și s-au inspirat din operele marilor figuri ale clasicismului, precum Durand sau Schinkel. Începând din 1833, Atena devine un câmp de experiențe care va încarna în cele din urmă esența unei capitale moderne și în care, prin planificarea urbană, va apărea un curent care va deveni universal: neoclasicismul.

Această carte, bogată în material vizual din lucrările lăsate moștenire de principalii meșteșugari ai acestui nou centru de putere - printre care Leo von Klenze, Edward Schaubert și Stamatis Cleanthes - nu urmărește doar cursul unei epopei urbane; portretizează în mod viu un continent irigat de schimburi culturale și incertitudini geopolitice și care, în exemplul Atenei, a găsit o oportunitate de a evidenția o "propunere artistică europeană".