Există o anumită satisfacție întunecată în autodistrugerea unui individ sau a unei națiuni, crezând că nu există alte mijloace de a dovedi că sunt stăpâni pe propriul lor destin. Aceasta ne-au spus-o filosofii și psihologii, și a fost și frecvent demonstrată de greci. Cu toate acestea, există și contrapondere la tendința de autodistrugere. Acestea sunt explorate aici.

Sunt prezentate unele figuri istorice (liderii '21, binefăcătorii naționali, politicienii, luptătorii din Rezistența Națională) care, în ciuda amărăciunii și contradicțiilor lor, au reușit să devină Dăruitori pentru țara lor. Cum s-a întâmplat această autotranscendență? Ce pasiune a trezit și a înșelat sau chiar a întrerupt, măcar pentru o vreme, acea altă pasiune străveche a jafului?