În prima dintre cele nouă părți care alcătuiesc "Dincolo de bine și de rău," Nietzsche denunță "prejudecățile filosofilor." Cea mai semnificativă dintre acestea este credința în valoarea absolută a adevărului: "Ce anume din noi tinde spre 'adevăr?'" întreabă autorul. De ce filosofii nu au investigat falsul, incertul, eronatul? De ce ei valorizează doar sinceritatea, altruismul, realitatea și disprețuiesc minciunile, egoismul și aparența? Acest lucru se întâmplă deoarece investigațiile filosofilor sunt complet orientate de ideile morale pe care doresc să le concluzioneze. Astfel, normele pe care ei cred că le derivă din rațiunea universală sunt doar reflecții ale instinctelor lor personale și ale ierarhiei la care aceste instincte aderă. 

Nietzsche denunță, de asemenea, modul în care oamenii folosesc anumite concepte, cum ar fi cele de cauză, lege, libertate, necesitate, scop: este greșit să credem că aceste concepte ne permit să explicăm fenomenele, deoarece ele sunt doar plăsmuiri ale imaginației menite să le denumească. A doua parte este dedicată "spiritului liber." Nu gânditorului liber, care visează să realizeze "fericirea turmei pentru întreaga lume," ci filosofului viitorului, care a înțeles că doar "voința de putere," în afara oricărei considerații morale, permite umanității să se dezvolte și să progreseze.