România 1945. Leopold Auerberg, un german în vârstă de 17 ani din Transilvania, este deportat într-un lagăr de muncă forțată sovietic pentru cinci ani întregi. La început, dorind să scape de strânsoarea sufocantă a familiei sale și de micul oraș în care trăiește, fiind nevoit să-și ascundă homosexualitatea, ideea de a fi deportat nu-l sperie deloc - dimpotrivă. Cu toate acestea, el va fi curând confruntat cu realitatea nemiloasă a lagărului, unde condițiile de muncă degradante și lupta zilnică umilitoare pentru supraviețuire îi vor marca sufletul și îl vor însoți pentru tot restul vieții. Experiențele de foame aspră și nemiloasă, egoism, vulgaritate și singurătate necesită un limbaj special, un limbaj care poate descrie unicitatea unei astfel de situații.

Herta Müller, cu mare pricepere și putere lingvistică, cu un stil plin de imagini, metafore și aluzii, cu un limbaj pur alegoric, descrie adesea indecriptibilul. Inventând cuvinte și structuri lingvistice neobișnuite, transformând adesea proza în poezie, ea reușește să transmită viața inumană și sumbră a acelor oameni care s-au regăsit în lagărele de muncă forțată în acea perioadă.