Întrebarea "ce este știința" nu a obținut un răspuns științific.

Descoperirea finală a epistemologiei anglo-saxone este că ceea ce este recunoscut ca științific este recunoscut ca atare de majoritatea oamenilor de știință. Acest lucru înseamnă că nu există o metodă obiectivă de a considera știința ca obiect al științei și omul de știință ca subiect.

Dificultatea de a cunoaște știința în mod științific este crescută de natura paradoxală a acestei cunoașteri. Astfel: Progresul fără precedent în cunoaștere este însoțit de progresul incredibil al ignoranței.

Progresul aspectelor benefice ale cunoașterii științifice coincide cu progresul caracteristicilor dăunătoare și mortale.

Progresul crescut al puterilor științei este însoțit de o slăbiciune socială tot mai mare a oamenilor de știință de a participa la configurarea și controlul acestor puteri.
Puterea este fragmentată la nivelul cercetării, dar funcționează într-un mod concentrat și interconectat cu politica și economia.

Progresul științelor naturale aduce regresie și afectează problemele sociale și personale...

...În cele din urmă, și acesta este cel mai important, procesul de fragmentare a cunoașterii-puterii tinde să conducă, dacă nu există rezistență din partea științelor însele, la o transformare totală a sensului și funcției cunoașterii. Cunoașterea nu mai este creată pentru a fi gândită, contemplată și discutată ca ființe umane pentru a-și ascuți viziunea asupra lumii și a ilumina acțiunile noastre în cadrul acesteia, ci este produsă pentru a fi stocată în baze de date și manipulată de forțe anonime...

Edgar Morin