Există doar o singură întrebare filozofică fundamentală, care este dublă: ce suntem și ce am dori să devenim, dar și o meta-întrebare: de ce am dori să devenim și cum putem, în cele din urmă, să devenim aceasta. Jocul atemporal și deschis între ființă și devenire este esența întrebării autenticității - precum și ceea ce conții și ceea ce te conține este începutul explorării întrebării autenticității.
Marea proclamație a modernității nu este alta decât aceea a libertății. Cu toate acestea, poate realizarea sa nu se bazează pur și simplu pe o concepție a unei forme de raționalitate și/sau istoricitate, ci calea către aceasta se deschide printr-o concepție reînnoită a creativității și autenticității.

Majoritatea gânditorilor identifică autenticitatea cu autonomia sau o percep ca o condiție majoră pentru realizarea celeilalte, cu toate acestea, o distincție mai clară între ele și o revizuire a relației lor - în domeniile realului (materialului) și hiper-realului (digitalului) - devine necesară. Autenticitatea-ca-creativitate - eliberată de nevoia unui sine interior și cu aspecte originale, precum co-autenticitatea și iso-autenticitatea - poate fi un ideal socio-politic, estetic-artistic și etic care în cele din urmă poate oferi un pasaj, dincolo de impasurile modernității târzii, spre răspunsul la întrebarea: ce face o viață personală și colectivă bună și cum este posibil să o trăim?