Traducerea Odiseei de G. Psychountakis - publicată pentru prima dată în 1979 - s-a remarcat imediat prin fuziunea vorbirii cretane cu limbajul homeric și utilizarea rimei pentru prima dată în redarea originalului nerimat. Principala diferență aici a fost că nu vorbea un traducător erudit, ci o persoană obișnuită care l-a recreat pe Homer după ce l-a simțit și asimilat mai întâi. A păstrat conținutul poetic, sufletul textului, și l-a transmis cu naturalețea fără efort a vorbirii nealterate, care încă trăiește astăzi în satul cretan. Împreună cu cântecul rizitiko, care nu a murit, această vorbire încă trăiește în Creta, în timp ce în multe alte locuri devine standardizată și se usucă, o vorbire atât de vie și expresivă, demnă de a-l reda pe Homer.