O femeie a fost pedepsită. Ea o acceptă. Și transformă pedeapsa într-o condamnare pe viață: "imobilitate". O femeie - "stază". Și în jurul ei zgomotul și pasiunile, nebunia disimulată ca un pasăre fără griji care le sfâșie. Fiica ei, ca o revoltă împotriva pedepsei, disimulează orașul care a greșit-o pe mama ei cu un pseudonim, se atacă pe sine cu un pseudonim și este botezată "Rarău" și se refugiază în capitală. Victimă, și nu eroina acestei cărți, Rarău se stabilește în melodramă și comedie. Au forțat-o să creadă că nu i se permite să fie tragică, pasiunile ei nu ajung la nivelul măreției. Dar în final, Tragedia, chiar și cu o mască ruptă, o vizitează și o simte. În jurul celor două femei, o țară neclară, rătăcită în fundal. Și multe fețe, care cred că lumea a fost creată ca o scuză pentru ca propriile lor pasiuni să devină cărți. Pe parcursul cărții, ceilalți locuitori devin treptat fericiți și pleacă în pace, lăsând în urmă cartea și pe Rarău. Țara rămâne neclară și imobilă la marginea cărții. Cartea nu poate să asiste la sfârșitul lui Rarău: fuge, lăsând-o să continue de una singură. În cele din urmă, a fost greșeala mea să o numesc victimă. Până la urmă, ea se declară fericită și de succes de una singură. Nu știu ce s-a întâmplat cu Rarău.
P.M.

"În 'Mama câinelui', la fel ca Faulkner în 'Sunetul și furia', Matesis dă voce spiritelor nefericite... o lucrare extrem de puternică..." (L. Farnoux, 'Le Monde')

"'Mama câinelui'... viața explodează ca o bombă... sunt nenumărate scene pe care le vom reține..." (C. Segre, 'Corriere Della Sera')