Pentru cei care au totul, nu am văzut niciodată o familie să meargă la mare să sărbătorească o decizie politică, deoarece pentru ei politica schimbă cu greu ceva. Mi-am dat seama de asta când am mers să locuiesc în Paris, departe de voi: clasa conducătoare se poate plânge de un guvern de stânga, se poate plânge de un guvern de dreapta, dar niciun guvern nu le rupe spatele, niciun guvern nu le rupe talia, niciun guvern nu îi face să meargă la mare. Politica nu le schimbă viața sau le schimbă foarte puțin. Este ciudat, ei înșiși practică politica în timp ce politica nu are aproape niciun impact asupra vieții lor. Pentru clasa conducătoare, politica este de obicei o chestiune de estetică: o modalitate de a se gândi la ei înșiși, o modalitate de a vedea lumea, de a-și forma identitatea. Pentru noi, era o chestiune de viață și de moarte.

A treia carte scrisă de Edouard Louis este un monolog adresat tatălui său în încercarea de a explica și reconcilia. Este, de asemenea, o acuzare grea împotriva ordinii politice și sociale, care condamnă oamenii la o viață aspră și limitată, săracă în experiențe și emoții, în timp ce îi acuză și de lene.