"În infinitatea timpului, în infinitatea materiei, în infinitatea spațiului, se evidențiază o bulă, un organism, și această bulă supraviețuiește o vreme și apoi se sparge, iar această bulă sunt eu". Aceasta era o minciună tormentatoare, dar era concluzia unică și finală a secolelor de gândire umană în această direcție. Era aspirația supremă, pe care aproape toate ramurile, toate căutările gândirii umane se bazau. Era opinia dominantă, iar Levin, văzând-o ca pe cea mai clară dintre toate explicațiile, a îmbrățișat-o fără a ști când sau cum."