Tema educației pentru cetățenii venețieni în teritoriul tradițional grec, o problemă delicată și un vehicul fertil pentru exprimarea comentariilor dezaprobatoare sau lăudăroase despre venețieni, conducătorii occidentali în teritoriile Imperiului Bizantin, a fost o problemă controversată atât pentru cetățenii înșiși la momentul respectiv, cât și pentru cercetătorii ulteriori.

În secolul al XIX-lea, Veneția a fost prezentată în literatura existentă pe acest subiect ca suveranul care a refuzat să înființeze școli în posesiunile sale, apărând regimul său aristocratic și evidențiind intențiile sale coloniale, sau ca prezența catolică occidentală și forța militară în spațiul ortodox al Estului. Pe de altă parte, teritoriul grecesc controlat de venețieni era contrastat cu cel controlat de otomani, apărând ca purtător și succesor al gloriei Greciei antice, o viziune care apare deja în scrierile cetățenilor venețieni din secolul al XVIII-lea.

Istoria educației în posesiunile venețiene poate fi înțeleasă mai bine dacă luăm în considerare următorii parametri:

• perioada de timp în care teritoriile grecești au intrat sub stăpânirea venețiană,
• modul și momentul cuceririi fiecărei zone,
• organizarea educațională în aceeași perioadă în Europa,
• educația în orașul Veneția,
• stratificarea socială a populației în posesiunile venețiene,
• necesitatea predării limbilor greacă și italiană,
• conviețuirea și educația comună a indivizilor aparținând celor două doctrine,
• păstrarea și protejarea documentelor din perioada venețiană în fiecare loc.