"Idiotul," împreună cu "Demonii" și "Frații Karamazov," rămâne una dintre operele dominante ale lui Dostoievski. Prințul Myșkin, un epileptic, se întoarce de la o clinică elvețiană unde un doctor avusese grijă de el din compasiune. El este orfan. Întreaga sa avere constă într-un mic pachet de haine. Nu știe nimic despre viață. "Sunt absolut sigur," îi spune doctorul, "că ești un copil, adică, în întregime un copil. Doar în statură și față semeni cu un bărbat, dar în dezvoltare, în suflet, în caracter, poate chiar și în minte, nu te-ai maturizat și vei rămâne așa chiar dacă vei trăi până la șaizeci de ani."
Acest copil de douăzeci și șase de ani este bun, fără servilitate, timid, bun și simplu. Nu a trăit. Sau, cel puțin, nu a trăit "în acțiune." Viața lui a trecut în contemplații interne. S-a fortificat în afara zidurilor sociale, în afara lumii "doi și cu doi fac patru." Și când cade printre această lume, în acest oraș locuit de prădători, escroci, senzualiști, clovni și bețivi, pare un intrus.