"Sergios și Vakchos" (1959), un roman istoric sau mai degrabă o cronică romanescă, își trage povestea din Bizanț, dar naratează în întregime, uneori serios și alteori într-un mod umoristic, paisprezece secole din viața elenismului, de la anul 250 d.Hr. până în 1948. Sfinții Sergios și Vakchos nu trăiesc în fericirea Paradisului, ci dimpotrivă, din magnificul templu construit în cinstea lor de Justinian, ei privesc cu ochi vigilenți cursul Romiosyne și al întregii Ecumene, îl discută, îl comentează și îl judecă. Între timp, cititorul este încântat și amuzat. Acest roman este unic în opera lui Karagatsis, nu numai pentru că nu există altul care să se inspire din Bizanț - cu excepția povestirii "Crăciunul din 1448 d.Hr." - dar și pentru că există două versiuni ale acestuia: cea extinsă în două volume și cea mai scurtă, care avea un titlu ușor diferit: "Minunata poveste a sfinților Sergios și Vakchos".