Filosoful sloven Slavoj Zizek, folosind instrumente și inspirație din diverse domenii ale teoriei și practicii - de la teoria marxistă și psihanaliza lacaniană la cinematografie, muzică și produse de consum de zi cu zi - a reușit să ofere nu doar o perspectivă critică contemporană asupra funcționării exploataționiste și consecințelor capitalismului târziu, ci și o perspectivă autocritică asupra criticii dominante de stânga și a mișcărilor de protest. În eseul său "Răspunsuri fără întrebări", Zizek scrie la scurt timp după izbucnirea crizei capitaliste globale și a mișcărilor de protest pe care le-a declanșat în întreaga lume (Occupy, "Indignados", "Primăvara Arabă"), pentru a descrie fenomenul paradoxal al vocilor cu conținut anticapitalist care se aud din toate părțile în același timp în care aceste voci rămân tăcute în privința necesității de a depăși cadrul liberal-democratic al funcționării capitaliste sub o perspectivă emancipatoare. Poate că răspunsul anticapitalist este dat unei întrebări care încă nu a fost pusă.

"Povestea repetată a stângii moderne este aceea a unui lider sau a unui partid aleși sub entuziasmul tuturor, promițând o lume nouă - dar curând, de obicei după doi ani, se lovesc de dilema fundamentală: îndrăznim să atingem mecanismele capitaliste sau pur și simplu decidem să 'jucăm jocul lor'? Dacă cineva tulbură mecanismele, atunci se confruntă imediat cu pedeapsa tulburărilor de pe piață, haosului economic și a tuturor celorlalte." Slavoj Zizek