Unele momente, când aromele condimentelor pe care le folosesc ies din oalele mele, îmi închid ochii și mă transport mental în copilăria mea din Kantili, de pe Bosfor, în zilele Panagiei, când sărbătoream și se pregătea cu febrilitate acasă, cu bunica Vatsitsa la cârmă în bucătărie, mama Sofoula lângă ea, Elenaki și Makrouitsa în roluri de asistenți... Toți erau într-un conflict constant cu bunica în privința condimentului care se potrivește mai bine cu tocana, cu argumentul etern de a nu schimba obiceiurile culinare ale acestor feluri de mâncare specifice, pentru că există legile etern nescrise ale bucătăriei constantinopolitane. Legi care nu s-au schimbat și nu se vor schimba niciodată!

Condimentele sunt bogăția în viața noastră și în mâncare. Ele sunt bagheta magică a fiecărui bucătar, care poate transforma un fel de mâncare simplu într-o sărbătoare a aromelor și magiei, cu arome senzuale și chiar afrodisiace. Câteva boabe închise într-o sticlă mică care, odată eliberate, își fac simțită prezența, ca orice marfă prețioasă plasată într-un pachet mic.

Și să nu uităm că drumul către inimă trece prin stomac.