Balustradele grădinii ude de ploaie ca săracii care
rămân afară
dar pe măsură ce noaptea cade, undeva un flaut sau o stea pledează
pentru toată umanitatea -
când eram copii ne ascundeam sub scări și când
ieșeam lăsam acolo un destin regal
tăcerea face lumea mai mare, tristețea mai dreaptă
și mai târziu, ca tineri, am îmbrățișat primul copac și
i-am povestit despre trecut
zile stângace care au trecut, dar au lăsat o amintire emoționantă
și eu, care eram nebun după ziua de mâine, acum privesc cu anxietate
cum se mișcă înainte acele ceasului.