"Ce pot să spun despre Pavlakis (așa îl numeam - cu afecțiune - iar el mă numea 'unchiule' sau Dimitrakis). Am împărțit pâinea și sarea împreună de-a lungul anilor, de când l-am cunoscut, undeva la sfârșitul anilor '60 - începutul anilor '70. De la început, am avut o afecțiune reciprocă, aș spune iubire. Pavlakis - care, deși a fost bine umblat pe străzi - a rămas până la sfârșit un copil pur, bun, romantic. De aceea, alături de munca și cântecele sale, el ne-a marcat viețile și continuă să le marcheze. Și-a oferit viața vieții cu generozitate!
Adio Pavlakis! Sărutări!"

(Dimitris Poulikakos, din Prolog)