Tratatul "Despre rădăcina cvadruplă a principiului rațiunii suficiente" constituie în forma sa de bază teza de doctorat a lui Arthur Schopenhauer, pe care filosoful însuși a elaborat-o ulterior. După cum recunoaște el însuși, această lucrare a devenit fundamentul întregului său sistem filosofic. Tema principală a lucrării este așa-numitul "principiu al rațiunii suficiente (sau fundament)", conform căruia toate lucrurile din lume au o cauză suficientă care justifică existența lor într-un mod complet inteligibil. Astfel, principiul rațiunii suficiente devine baza tuturor științelor. Mai exact, se examinează "rădăcina cvadruplă", adică forma și funcția acestui principiu în cele patru categorii de bază în care filosoful împarte lucrurile: fenomene naturale, concepte, teoreme matematice, obiecte ale voinței.