Romanii au invadat pentru prima dată teritoriul grec în anul 229 î.Hr. Aproximativ șaizeci de ani mai târziu, totul s-a terminat și Grecia a devenit una dintre primele provincii ale emergentului Imperiu Roman. A fost o călătorie incredibilă - o cucerire dură și distructivă a unei țări căreia romanii îi datorau atât de mult în ceea ce privește arta, filosofia și cultura generală.

Roma a găsit Mediterana de est divizată într-un dezechilibru de putere între trei regate majore: cele trei regate elenistice care au supraviețuit și au prosperat după războaiele lui Alexandru cel Mare și ale succesorilor săi: Macedonia, Egipt și Siria. Conflictele interne au scos Egiptul din peisaj, dar celelalte două s-au micșorat. După ce a evoluat, după cucerirea Cartaginei, într-o singură superputere a Mediteranei de vest, Roma s-a extins spre est până când întreaga Mediterană a fost sub controlul său.

Pe lângă acțiunea militară palpitantă, povestea cuceririi Greciei de către romani joacă un rol semnificativ pentru Roma însăși și pentru imperiul pe care l-a creat. Așa cum demonstrează Robin Waterfield, romanii au dezvoltat o metodă deosebit de sofisticată de dominație la distanță asupra grecilor, folosindu-și autoritatea și diplomația mai mult decât trupele. Acest studiu ridică în mod provocator întrebări despre Roma și cultura sa. De exemplu, în ce măsură a fost dominația romană o politică planificată și deliberată? Ce a fost în cultura romană care i-a împins la tot mai multe cuceriri? Și cum au fost influențați intelectualii și artiștii romani de cultura greacă mai veche, pe care ei înșiși o recunoșteau ca fiind superioară?