Sindromul frontierelor este o fel de "boală" care nu există nici măcar în catalogul tulburărilor mentale recunoscute. Această carte vorbește exact despre această boală. Cu două voci narative diferite, vorbește despre frontierele totalitarismului, evadare, vinovăție, dragoste, speranță, conviețuire, permis de ședere și migrație. În "Micul jurnal al frontierelor" nu se întâmplă nimic special - și în același timp, se întâmplă totul. Protagonistul povestește despre primul contact cu o țară străină (Grecia) a unui grup de imigranți albanezi care, după prăbușirea regimului totalitar al lui E. Hoxha, traversează frontierele greco-albaneze pe jos la începutul anilor '90. Este o narațiune în care drama și tragedia coexistă cu umorul negru și auto-ironia salvatoare. De când a fost publicat pentru prima dată în Grecia în 2006, "Micul jurnal al frontierelor" a devenit un punct de referință literar pentru unele dintre cele mai fierbinți probleme ale zilelor noastre, frontierele și migrația. Una dintre cele mai actuale cărți ale timpului nostru.

Am trecut frontierele unei țări străine, Grecia, pe 15-10-1991. A fost prima dată când am văzut frontierele altei țări și totodată prima dată când am văzut frontierele patriei mele: limitele extreme ale unui lume care ne-ar fi putut arunca în afara timpului, în afara lumii. În operațiunea de evadare, credeam că voi fi singur, dar m-am trezit mergând alături de o caravana de oameni... La punctul de control de la frontieră, din partea albaneză, ne așteptau patru soldați cu Kalashnikov și ofițerul, care ne privea cu o privire ce dezvăluia ceva între dispreț și furie. Ofițerul: "Unde mergeți?" O voce: "Să plecăm...." Ofițerul: "Cine a vorbit?" (Tăcere) Ofițerul: "Aveți pașapoarte?" O voce: "Ne-ați dat pașapoarte, nu-i așa?" Ofițerul: "Cine a vorbit?" (Tăcere) Ofițerul: "Știți că puteți avea un soi de soartă și mai rea acolo unde mergeți?" O voce: "Hai să plecăm și să trecem..." Ofițerul: "Bine, atunci, cine vrea poate trece..."