Toate lucrurile vorbesc. Și ruinele, nu credeți, ele sunt tăcute. Formele lor, deficitare din acte barbare sau din decădere, din neglijență sau intenții nerealizate, dobândesc acum expresii eliptice consecvente.

Ele ne adresează imperativ sau supus. Uneori apar în fața noastră fără să ne întrebe, iar alteori "ne privesc", onorând curiozitatea noastră sensibilă.

Unele Monumente, extinzându-și discursul politic prin semnificațiile atributive adesea atribuite Ruinelor, ne domină. Autoritatea lor, care ne pare inutilă în timp, ne împiedică critica? (T. M.)