Ar putea un student al gândirii filozofice să fie interesat vreodată de opera unui sociolog care își plasează explicit proiectul cognitiv în afara granițelor filozofiei? Și totuși, opera lui Max Weber nu este un exercițiu de pozitivism extrem, așa cum se crede adesea. Reflecția inherentă în ea cu privire la metodologia unei științe istorice pur empirice își are rădăcinile într-o teorie a modernității, intervine în disputa dintre istorici și economiști ai vremii lui Weber și datorează mult gândirii lui Marx și Nietzsche.
Sub ce condiții se pot înțelege acțiunile umane într-un mediu social? Pot științele omului, în special istoria și sociologia, să exploateze legi cu valabilitate universală, precum cele ale științelor naturale? În aceste întrebări, care rămân mereu relevante, opera lui Weber oferă răspunsuri care cu greu pot fi considerate învechite.
În primul rând, Weber ne invită să căutăm conexiunile dintre raționalitatea științifică și structurile care constituie lumea pe care o numim "Occidentul".

Cuprinde capitolele: "La sursele metodologiei weberiene: războiul împotriva școlii istorice germane", "Max Weber și marxismul", "Raționalizarea și dezvrăjirea lumii", "Logica înțelegerii".