Schițele servesc adesea ca o cronică a epocii pe care o descriu. Într-un fel care nu se limitează doar la istoricitate, ci capturează și "sunetul și culoarea" timpurilor, sufletul și aura umană.

Schițele nu sunt "profeții" - ele pur și simplu reciclează timpurile. Și această repetare a farsei este ceea ce definește perpetuitatea tragediei.

De aceea, granițele dintre tragedie și comedie sunt uneori o sursă de amuzament. De aceea, satira este întotdeauna un reminder al catarsisului. Ca o necesitate. La fel ca și libertatea, care, conform lui Marx, este "serviciul necesității"...