Evangheliile, în ciuda numeroaselor texte scrise despre ele de-a lungul secolelor, nu sunt niciodată o chestiune a trecutului. Nici nu sunt adresate viitorului. Ele nu sunt destinate să le modelăm conform dorințelor noastre, proiectând prin ele ambițiile și filosofiile noastre, setea noastră de putere și dominare, sau moralitatea și ideologiile noastre. Nici nu ar trebui să le clasificăm ca mituri și să credem că am avut de-a face cu niște superstiții religioase. Pentru că, ciudat este că, orice se spune în Evanghelii, mai devreme sau mai târziu, îl găsim în fața noastră.

Evangheliile sunt prezente în toate timpurile și prezența lor devine chiar mai substanțială atunci când predomină absența de sens. Cu toate că absența de sens a transformat lumea noastră într-un loc de exil insuportabil, Evangheliile vin să ofere sens și conținut acolo unde nimic nu strălucește, unde nimic nu este vizibil. Cu Evangheliile, nihilismul, care corodează toate expresiile vieții de zi cu zi, este confruntat, iar inutilitatea cotidianului capătă un conținut diferit, pe care uneori nu ne-am îndrăzni să-l concepem.