"Pe măsură ce cina de adio se apropia de sfârșit, vechiul meu prieten Bob Berger mi-a făcut semn că are nevoie să vorbească cu mine. Noi am urmat căi profesionale diferite, el făcea operații de inimă, în timp ce eu vindecam inimile frânte prin conversație. Totuși, simțeam o conexiune puternică între noi, pe care știam că va dura o viață întreagă. Când mi-a apucat brațul ca să mă tragă deoparte, am știut că se întâmplă ceva extraordinar. Bob rar mă atingea. Noi psihiatri observăm astfel de lucruri. S-a apropiat și a șoptit răgușit: 'Mi se întâmplă ceva foarte greu... trecutul se desprinde... cele două vieți ale mele, ziua și noaptea, devin una. Am nevoie să vorbesc cu cineva.'

Am înțeles. După copilăria sa, petrecută în Ungaria în timpul Holocaustului, Bob a trăit două vieți: una dimineața, ca un chirurg de inimă blând, dedicat și neobosit, și alta noaptea, unde fragmente de amintiri oribile îi bântuiau visele. Știam totul despre viața lui de dimineață, dar în cei cincizeci de ani de prietenie, el nu dezvăluise niciodată nimic despre viața lui de noapte. Nu auzisem niciodată o cerere clară de ajutor din partea lui: era închis, misterios, enigmatic. [...]
Publica febril, preda și făcea operații neobosit. El a fost prima persoană din lume care a implantat o inimă artificială parțială, asigurând supraviețuirea pe termen lung. Și a făcut toate acestea complet singur în lume - și-a pierdut toți cei dragi în Holocaust.

Dar nu a spus nimic despre trecutul său. Eram cuprins de curiozitate pentru că nu mai întâlnisem pe nimeni altcineva care să aibă experiență directă a ororilor din lagăre. Cu toate acestea, Bob a respins întrebările mele și m-a acuzat de voyeurism." [...]