În scurt timp înainte de moartea sa prematură, Lev Vygotsky, una dintre marile figuri ale științei sovietice tinere, a rezumat în această lucrare rezultatele cercetărilor sale experimentale și reflecțiile teoretice asupra problemei fundamentale a relației dintre gândire și limbaj. Prin confruntarea critică cu teoriile lui Piaget, psihologia formei și behaviorismul, el a dezvoltat o interpretare marxistă, dar în același timp deschisă și neclintită, a conștiinței, arătându-i caracterul istoric și împletirea sa cu acțiunea socială. După decenii de neglijare, această lucrare importantă a ajuns în prim-planul atenției, atât în Est, cât și în Vest (unde a fost tradusă în principalele limbi), și a oferit un impuls valoros în domeniile filozofiei, psihologiei și educației.