Lumea se schimbă. Rapid. Prin rupturi, conflicte armate, de caracter internațional și mai ales intern, revendicări ale popoarelor, etniilor, minorităților, apariția mișcărilor și organizațiilor neconvenționale, amenințări la adresa securității oamenilor și a statelor, intervenția presantă a ONG-urilor și a societății civile. Apar noi probleme și fricțiuni în jurul mediului, schimbărilor climatice, mișcărilor de populație, problemelor de dezvoltare în legătură cu sărăcia și datoriile publice ale statelor, noilor politici promovate de organizațiile regionale și universale... Comunitatea internațională își confirmă din ce în ce mai mult rolul instituțional și/sau negativ, evidențiindu-se ca o entitate independentă cu drepturi și obligații în dreptul internațional, dar și cu slăbiciuni. Limitele dreptului internațional sunt negociate - convergente/divergente - cu slăbiciunile alegerilor politice și cu neajunsurile politicilor individuale. Securitatea ca concept și politică se împletește cu dezvoltarea. Și aceasta, cu pacea și drepturile individuale și ale popoarelor. În perioada actuală a evoluțiilor internaționale, trăim tranziția autentică de la comunitatea internațională interguvernamentală, dominată de statul suveran westfalian, la comunitatea internațională postbelică a multor actori internaționali, entități cu drepturi și obligații centrate în jurul individului sau colectivităților de persoane, minorități, etnii, popoare, popoare indigene, etc. Această abordare centrată pe om a dreptului internațional este trăită, modelată treptat și promovată de Dreptul Internațional. Dreptul Internațional nu este simplu definit ca "un set de reguli care guvernează societatea internațională". Este și ar trebui să fie înțeles mai mult ca un proces. O evoluție continuă care îmbină tradiția "spirituală" cu o formă de rezolvare a problemelor în timpul căreia Dreptul Internațional însuși se schimbă, în timp ce organele comunității internaționale, reacționând la diverse probleme, îl interpretează și îl aplică.