Arthur Schopenhauer (1788-1860), în principala sa lucrare "Lumea ca voință și reprezentare" (din care sunt extrase cele două texte care alcătuiesc ediția: "Despre afirmarea voinței de viață" și "Despre minimul și suferința vieții"), respinge întreaga tradiție filozofică anterioară care vedea lumea ca o "lume", adică ca un univers caracterizat de ordine și frumusețe, care își datorează existența și compoziția unui act creativ rațional. Conform propriului său diagnostic, esența cea mai profundă a realității este, dimpotrivă, o voință "orbă", complet irațională, impersonală, fără niciun scop sau scop. Într-o astfel de realitate, fericirea umană este imposibilă, iar urmărirea ei nu este decât iluzie și vanitate pură. În cadrul vieții umane, această voință cosmică se acceptă pe sine prin executarea actului generativ. Astfel, ciclul tragic al nașterii, oscilația constantă a omului între durere și plictiseală, se reînnoiește de fiecare dată... cu moartea ca rezultat.

Datorită simplității și conciziei lor, textele din această ediție sunt un excelent exemplu atât de reflecție, cât și de stilul unic al lui Schopenhauer. Cititorul are ocazia să admire spiritul critic ascuțit, să se distreze cu observațiile caustice, dar și să simtă pesimismul profund al viziunii de viață a filozofului, care vrea să-i arate cum este lumea, în scopul de a-l elibera de iluziile comune și consecințele lor.