Auzind ore în șir pe tăcutul Nikitas Belis vorbind despre iubirea lui trădată, bătrânul Trifonas a spus doar "O mică flacără, multă cenușă, băiete". Omul exilat din Xomeri, pe care vremurile rele l-au trimis la Mănăstirea Megisti Lavra, știa că nu toate lemnurile produc aceeași flacără și nu lasă în urmă aceeași cenușă.

În această colecție de opt povestiri, eroii experimentează la început o mică recunoaștere, o înălțare temporară, un minim, ca lumina unui fulger, un fior de fericire; și apoi, unii din cauza răsturnărilor istoriei, alții din cauza persecuțiilor postbelice și torturilor juntei, unii din cauza iubirilor neîmplinite și trădate, alții din cauza nenorocirilor, bolilor și morții, toți cad, se scufundă în întuneric. Doar unul, Petris Harkovas, lasă în urmă cenușa și pretinde căldura unei flăcări slabe, dar neștearsă - dar el, de când era copil, fusese atins de zânele apelor.

În aceste opt povestiri, un "fir roșu" lung este tăiat și legat din nou: el iese din cenușa Marii Catastrofe, trece prin perioada interbelică, se pierde în căile întunecate ale Războiului Civil și Dictaturii și ajunge la sfârșitul Metapolitefsi, când primele tremurături ale prăbușirii iminente începuseră deja să se audă - de către cei care, desigur, aveau urechi să le audă.