Goethe a început să scrie "Un om de cincizeci de ani" în 1807, chiar înainte de a împlini cincizeci de ani. A fost publicată pentru prima dată zece ani mai târziu într-o formă abreviată și a fost reeditată în 1821, fiind inclusă acum în partea a doua a romanului despre Wilhelm Meister. În forma sa actuală, mult mai extinsă, această nuvelă practic independentă a fost publicată în 1829. Subiectul său este experiența emoțională tumultuoasă și complexă a apropierii de bătrânețe, într-o epocă în care vârsta de cincizeci de ani este în general considerată punctul de pornire al declinului fizic și spiritual; "un om de cincizeci de ani" observă Papadiamantis undeva într-un spirit similar. Episodul în care eroul își pierde unul dintre dinții din față este simbolic, simțind că trupul său se dizolvă acum din ceea ce era compus. Goethe ridică întrebări despre semnificația psihologică și socială a bătrâneții și prezice în mod profetic impactul pe care combinația dintre prospețime și posibilitățile tehnice ale industriei frumuseții le are asupra lumii noastre moderne.