... Vânătorul nu s-a mai întors la Myrna!
Era un om atât de tare încât ar prefera să galope prin veacuri, pe un cal pe care l-a înfrânt și nu l-a înfrânt, în loc să se întoarcă înfrânt. Dar chiar și calul, ca să nu fie dezonorat, nu s-ar întoarce niciodată victorios la Myrna. Așa că niciunul dintre cei doi nu ar fi chemat să plătească greaua taxă a umilinței în jocul incompatibil al mândriei.
Desigur, erau unii care credeau că vânătorul se va întoarce călare pe cal după patru sute de ani.
"Se va întoarce într-o duminică când se distribuie frunze de dafin", spuneau ei.
Dar dacă s-ar întâmpla asta, ar fi în zadar complet, pentru că nu ar găsi pe nimeni în acest loc să îi amintească și să îi aștepte. Oamenii ar vorbi o limbă de neînțeles, ar uita cântecele vechi și dansurile vioaie. Nu ar ști să danseze cu clarinetul, tobă, zurna și lira. Locul fermecător ar fi devenit un deșert nesfârșit. Izvoarele și râurile vieții reale s-ar usca, iar limba oamenilor s-ar lipi în gâtul lor de sete. Nu ar mai fi cai și vânători, și nimeni nu ar mai bate la ușa mitului!...