Toată viața ei a trecut în fața ochilor în acea noapte. În fiecare moment al vieții ei, semnificativ sau nesemnificativ, bunica ei era acolo. Și apoi Ioli și-a dat seama că, în orice imagine s-ar fi văzut, în fiecare etapă a vieții ei, avea două aripi enorme în jurul ei care o făceau să se simtă în siguranță și călduroasă. Da, erau aripi, nu se înșela. Aripi moi și albe, ca cele pe care le au îngerii.
Cum a reușit această femeie să facă acest miracol? O fată care niciodată nu a spus cuvântul "mamă", ca să nu simtă absența ei pe tot parcursul vieții? Cât de unică, cât de specială era doamna Aggelou? Nu contează câte vieți Ioli a trăit cu ea, nu ar fi fost niciodată suficient. Și nu contează câte mulțumiri i-a spus, nu ar fi fost niciodată suficient.