Când a scris "Discurs despre demnitatea omului", intenționând să însoțească "Nouă sute de teze filozofice, teologice și cabalistice" ca o introducere, Pico della Mirandola (1463-1494) avea douăzeci și patru de ani. Conștient în totalitate că comportamentul său nu corespunde vârstei sau clasei sociale, totuși a îndrăznit să prezinte bătrânilor săi o nouă filozofie; o filozofie deschisă care cuprinde tot ceea ce izvorăște din "dorința de adevăr", de la vremea vechilor Mistere până la religiile revelatorii.

În centrul filozofiei sale se află omul, deoarece puterea divină l-a înzestrat cu voința de a manipula după cum dorește, făcându-l "creatorul de sine însuși". Și tocmai această "putere a voinței", voința de a cuceri "cunoaște-te pe tine însuți", o întâlnește Pico atât în înțelepții greci și orientali, cât și în Cabala evreiască, gândirea arabă, scolasticism și scriitorii creștini. Este acesta un ecumenism fără limite? Nu, este intelectul omului, care se dezvăluie în punctul în care se intersectează înțelepciunile diferite.

"Discursul" a rămas nepublicat; "Tezele" au fost tipărite în 1486, dar Biserica nu a dorit să le discute - ar fi fost ciudat dacă ar fi fost acceptate. Pico a fost forțat să se exileze în Franța, dar nu a putut evita arestarea și închisoarea în castelul Vincennes în 1487.

Cu entuziasmul său juvenil, discursul lui Pico rămâne intact, virgin, mereu relevant. El invocă, atunci ca și acum, omul demn, căutătorul adevărului, oferindu-i unul dintre cele mai onorabile monumente ale filozofiei etice din Renașterea italiană.

Un text eretic al Renașterii, în care omul ca "creator de sine însuși" își dobândește demnitatea, deosebit de relevant în primii ani ai secolului al XXI-lea.

Ediția bilingvă este însoțită de o introducere, cronologie și note ale marelui cercetător al Renașterii, Yves Hersant.