Probabil că în timpul somnului - când ne ocupăm de masa amorfa înainte de embrion - căutăm dulceața supremă și uitarea. Înainte de sosirea sculptorului necunoscut care va elibera degetele, va dezvălui unghiile. Omul recreativ nu poate cunoaște creatorul său, dar îi fură căile; din inaccesibil se aruncă în suprafața parțială. La fel cum acest text a fost creat atunci când miriadele de cuvinte au căzut - ca ploaia din cer - în afara lui, și a rămas o mică norișoară. Nici în acest text, și probabil nici în limba în ansamblu - cu toate combinațiile posibile de cuvinte - nu există urmă de adevăr.

"Iată încă o autoînșelăciune. Lingvistică," ar spune un antiînșelător. Dar poate că ar deranja un ascultător și l-ar blestema greșit.
"Dar de ce mă blestemi?"
"Dar când, cine te-a blestemat, e o autoînșelăciune."
"Ah, bine atunci."