Cinci ani după "O Viață Normală," Vasilis Paleokostas revine. De data aceasta cu o carte care vorbește despre copilăria și adolescența sa - ani care i-au marcat și în mare măsură i-au modelat caracterul. Romantismul, care ca element a pătruns în lumea furtunoasă a "O Viață Normală," este aici în cadrul său natural, în locul unde s-a născut. Locurile care în prima carte sunt descrise ici și colo, fie ca amintire sau în principal ca câmpuri de bătălie, evadări, supraviețuire, apar aici în prim-plan, iluminate de lumina unei alte epoci, formând pânza principală a unei povești comune, cotidiene, cu adevărat normale. Vasilis Paleokostas își amintește, rătăcește și descrie munții, pajiștile, râurile, hambarele, satele din mediul rural grecesc și oamenii săi cu ochii și ritmul unui copil, permițându-ne să trăim acolo cu el.

Planul fusese conceput de zile întregi. Totul studiat. Până la cel mai mic detaliu. Acoperiți cu pătura grea și prefăcându-ne că dormim, am așteptat ore întregi până când părinții noștri, care se culcaseră în patul din bucătărie cu o noapte înainte, au adormit. La sunetul primului sforăit al lui Leonidas, ne-am ridicat. Sub patul nostru, ascunsesem exact ceea ce aveam nevoie pentru scopul nostru. Două saci, două cuțite, două lanterne și un clește! Le-am luat, am trecut ca niște umbre prin ușa de lemn intenționat pe jumătate deschisă a camerei și am mers pe vârfuri până la ușa principală de metal a casei. Cu aceeași agitație neliniștită care vine cu încercarea de a dezactiva un dispozitiv exploziv, am tras încet zăvorul încuietorii și am rotit încet mânerul pentru a o deschide. Pe măsură ce am ieșit, am închis-o în urma noastră cu aceeași grijă și am dispărut în întunericul adânc... ca niște spirite.

[...] "Cine omoară un fazan merge la închisoare!" Această amenințare atârna deasupra capetelor sătenilor. Cu furia nedreptății clocotind în noi, am luat marea decizie. Să lovim problema în inimă prin efectuarea unui raid asupra fermei de reproducere! Planul pe care urma să-l punem în aplicare în acea noapte de iarnă era simplu. Să luăm cu noi cât mai mulți fazani pe care sacii noștri îi puteau ține și să eliberăm restul, pentru a potoli amărăciunea nedreptății din noi!