...În mine trăiește un tip ștrengar, un spiriduș. Toată viața mea ar tânji să fie piruete. Să echilibrez în afara minții și a legii, să sparg programele și să fertilizez ouăle, să ignor consecințele acțiunilor mele - de parcă cei care le măsoară și le remăsoară vreodată înțeleg ceva din asta? Oare ei scapă de aleatoriu și de natura efemeră a existenței? Să simt momentele ca note, să ascult doar ritmul meu intern... În mine, acel copil mic care a provocat constant probleme, care scotea limba la toată lumea, a cărui lume era o foaie albă de hârtie, uneori desenând pe ea, alteori mâzgălind, alteori dându-i foc, insistă să sară în jur...
Admir pe cei care pleacă spre chioșc și ajung pe cealaltă parte a lumii. Oriunde sunt ei este acasă, oamenii-păsări. Eu sunt un copac. Poate o pasăre să devină copac, un copac o pasăre? Ca un copac, ce poți spera?

Să răcorești pe cei care se odihnesc la umbra ta. Să fii preferat de cei înaripați, să-și construiască cuiburile. Pentru veverițe și vulpițe să se bucure de fructele tale. Mai presus de toate, când se ridică vântul, pentru frunzișul tău să se umfle ca pânzele unei nave, chiar dacă rădăcinile tale te țin în același loc. Să transformi aerul în muzică și pentru ca muzica ta să ajungă în locuri în care nu vei fi niciodată. "Copacul cântă din nou..." ar spune ei.