Care este scopul diferitelor portrete ale figurilor sfinte în arta religioasă? Au doar un rol referențial în ceea ce privește figuri istorice sau pur și simplu înfățișează pasaje din Scripturi pentru înțelegerea populară a Textelor Sfinte pe care majoritatea oamenilor de astăzi le consideră anacronice?
Având ca bază reprezentarea lui Isus în arta occidentală și orientală - de la perioada simbolică creștină timpurie la influențele păgâne și stilul bizantin - vom vedea cum portretele iconografice invită privitorul într-un dialog între Sine și Celălalt, între pământesc și transcendent, conducând în cele din urmă individul către o nouă modalitate de relaționare în care punctul de referință încetează să mai fie natura perisabilă, ci eternul și arhetipalul.
Când privirile se întâlnesc, fața apare, transcende subiectivitatea, intră în extaz și comuniune, urmate de întoarcere, contactul interior cu Sinele. Apoi, ruptura dintre inconștient și conștient, individ și lume, muritor și divin, este depășită, transformându-se într-un dialog, într-un mod radical nou de prezență și existență activă (zilnică).