Așa s-au întâmplat aceste evenimente, prietene, și nu știu dacă vei fi de acord. Există o singură lume, această lume care ne-a fost dată să trăim de către natură și noi i-am fost dăruți, oameni muritori împreună cu zeii noștri, tovarăși pe care i-am dorit, care uneori păreau să ne arate calea. Așadar, am învățat în această lume, oameni și zei trăind împreună, creând și murind, rănind și renăscând, trădând și căutând răzbunare. Dar pentru a căuta libertatea, când bănuim ce este aceasta, cel puțin în gând, cei dintre noi care pot, să se predea uneori unei sălbăticiuni fără margini, dar totuși oameni, vrednici de această lume, a noastră, să rămână.
Și în timp ce așa am știut noi, au apărut învățători, preoți, și ei au învățat povestea în alt fel. Această lume, au spus ei, nu este a noastră, a oamenilor. Este o lume a pedepsei și a condamnării, o lume intermediară a încercării, în care suntem judecați dacă vom câștiga una dintre cele două lumi ale eternității, lumea lui Dumnezeu sau lumea Diavolului. Nu avem, au spus și spun preoții, oamenii, lumea noastră proprie, condamnarea noastră. Vom fi străini eterni în această lume sau oaspeți în lumea lui Dumnezeu, dacă suntem vrednici, în Paradis sau în Iadul lui Satan, posibil, dacă ne cedăm slăbiciunilor și temerilor noastre.
Și totuși, prietene, această lume este a noastră, minunată și frumoasă. Noi aparținem ei și ea ne aparține. Și nu văd alta nicăieri. Haide să o creăm din nou din temelii din când în când.